Flying Circus a fost aseară (13.02.2011) gazda unui eveniment cel puțin interesant, mai mult pentru România decât pentru alte zone ale globului, și anume un concert de christian rock 100% românesc. Și încă unul de calitate. Acesta a avut loc cu ocazia lansării, ori mai bine zis promovării, noului album Paradigma, intitulat Stai aproape, iar în deschidere am avut ocazia să îi ascultăm pe clujenii de la Nimrod’s Weapon.
La ora 22,00, trecută pe afiş, în sală nu eram mai mult de zece persoane. Şi numai pentru asta şi trupele tot ar fi trebuit să mai aştept până a începe concertul. Asta nu a durat totuşi foarte mult, pentru că, la 22,40, clujenii au urcat pe scenă. Prea multă lume tot nu se strânsese în sală, în comparaţie cu câţi vin de obicei la evenimentele dinFlying Circus, dar atmosfera ne-a făcut repede că uităm de asta.
Componenţa inedită a trupei Nimrod’s Weapon este primul lucru pe care l-am observat. Ca să fiumai explicită,băieții dispun de o chitară electrică – la care cântă liderul trupei, Nimrod (cunoscut de altfel și din trupele Altar, Masterpiece, dar și din echipa Open Sky Productions, care asigură sunetul în Flying Circus), o chitară bas – pe care o stăpânește Beni, și două seturi de tobe – lăsate pe mâinile îndemânatice ale lui Marius și ale lui Cornel. De admirat că artiștii au prezentat și ceilalți membrii ai trupei – telefonul Nokia – la clape, din buzunarul cuiva, Radu – la sunet 
și Cipri – la lumini. Iar oamenii ăștia fac muzică instrumentală, cu foarte vagi inserții de voce pe ici, pe colo. „O să cântăm câteva piese instrumentale. Știm că nimeni nu a salvat lumea cu asta, nici pădurile tropicale. Știm că nu o să ne îmbogățim din asta dar cântăm pentru plăcerea noastră și pentru cunoscători. Adică pentru voi.” Așa a început Nimrod, liderul trupei, recitalul de deschidere. Lăudabilă sinceritate, lăudabilă modestie, mai ales că știu ce a urmat. Cu un sound destul de agresiv, impus în mare parte de cele două seturi de tobe, dar foarte melodici și cu niște compoziții bine construite, clujenii au arătat că pentru a face treabă bună nu ai nevoie de solist.
Cu povești inspirate din drumeții, peisaje aride și teme biblice, membrii Nimrod’s Weapon au îmbinat acordurile cum au știut mai bine și au reușit să transmită imagini și stări. Stări de bine. Una dintre piese a fost dedicată soției liderului trupei, Stela, care
i-a stat alături timp de 15 ani. Frumos moment, cum nu prea vezi, ori cel puțin destul de rar în peisajul metal. Punctele forte, după părerea mea, în prestația acestora, ar fi modul extrem de dezinvolt în care au comunicat cu publicul, talentul de a-i face pe cei prezenți să se simtă o parte integrantă al recitalului și profesionalismul lor, aș zice individual. Iar această din urmă remarcă o fac pentru că cei de la Nimrod’s Weapon cântă de doar două săptămâni în această formulă, convocată „de urgență”. Iar dacă artiștii au reușit să comunice atât de bine între ei după o perioadă atât de scurtă de repetiții, atunci nu ne rămâne decât să așteptăm cu mare interes să mai auzim de ei și cu alte ocazii.
Paradigma s-au tot lăsat așteptați, pe timpul pauzei care a durat ceva cam prea mult. Astfel, cu doar câteva minute înainte de miezul nopții, băieții au început, în forță, cu acorduri bine susținute și ajutați din când în când de sample-uri, reușind imediat să apropie publicul de scenă. Cu un sound aproape mistic pe alocuri și destul de agresiv în rest, cei de la Paradigma au îmbinat perfect elementele, astfel că au creat atmosfera pe care și-o doreau. Tineri, debordând de energie și extrem de pasionați de ceea ce fac, nu au avut cum să nu placă publicului. Printre piesele interpretate, regăsim majoritatea de pe albumul proaspăt lansat – Nu mă tem, Nu pot să-nțeleg, Ridică-mă, Vino din nou, Follow me, Chiar dacă tu nu vrei, Stai aproape și Surrender. Piese cu valoare de incantație, piese ale căror influențe biblice sunt evidente, dar care, prin versatilitatea trupei, pot deveni plăcute oricui. Cel puțin ca sound, unde nu cred că cineva ar avea ceva de obiectat. Publicul a fost
antrenat, energic, cei prezenți au cântat, au dansat, au aplaudat cu putere. Singurul neajuns al trupei ar fi poate, din punctul meu de vedere, versurile puțin prea simpliste pe alocuri, dar, având în vedere că acest lucru nu e general valabil și că e compensat de multe alte lucruri, nu voi spune nimic mai mult de-atât despre asta.
Artiștii au știu să implice publicul, iar cu naturalețe și o vădită experiență concertistică s-au ridicat, zic eu, la nivelul pe care și-l propuseseră. Ne-au povestit despre prietenie, despre valorile umane, despre iubire, curaj și încredere. Mai mult sau mai puțin direct. Iar asta pentru că cei de la Paradigma cântă o altfel de iubire decât suntem obișnuiți să auzim. O iubire care poate nu ne stăpânește pe toți, dar atunci când o face, nu are nimic de-a face cu egoismul. O iubire care nu poate fi decât sinceră, pentru că e îndreptată spre divinitate, nicidecum spre ceva palpabil, care ar putea reprezenta vreun interes. Și oricât de controversată ar fi ideea, și chiar de nu le-o împărtășești absolut deloc, trebuie să admiți că ei fac bine ceea ce fac, cu puterea propriilor convingeri.
Pe de altă parte, dincolo de calitățile pe care le au ca muzicieni, pentru faptul că sunt extrem de expliciți în mesajul pe care îl promovează, tendința de nișare în ceea ce privește publicul devine naturală, deloc surprinzătoare. Acest lucru nu va umple probabil sălile de concerte, pentru că se adresează unui anumit segment de public și cam atât. Dar pe ceea ce mizează băieții de la Paradigma este probabil o anumită selecție, pentru a se asigura că cei din sală, chiar dacă nu sunt prezenţi în număr covârșitor, pot recepta corespunzător mesajul.
Reprezentând o ramură a rockului destul de puțin cunoscută în România, băieții au reușit să câștige în 2009 titlul de cea mai bună trupă rock la The Global Battle of The Bands (GBOB) și în 2010, cu piesa Follow me, concursul Battle of Songs, iar anul acesta trupa ne reprezintă țara la Bruxelles, în postura de câștigători ai Proms of Delight.
În concluzie, aseară am asistat la un concert căruia mi-ar fi greu să îi găsesc greșeli, cu două trupe care au părut a ști bine ce au de făcut și au și reușit să facă ce își propuseseră. Iar dincolo de faptul că suntem de acord sau nu cu mesajul transmis, rămâne muzica. O muzică de calitate, făcută cu pasiune.
Text: Ioana-Cristina Teodorescu
Foto: Ionuț Hușanu
Articol preluat de pe site-ul: www.flipflop.ro
Copyright © 2010-2011 www.ChristianRock.ro All rights reserverd |
visits.
You must be logged in to post a comment.